Manifestanţii au scandat lozinci împotriva celor două partide din alianţăade guvernare: Partidul Socialist Bulgar şi Mişcarea pentru drepturi şi libertăţi (a minorităţii turce), precum şi împotriva partidului ultranaţionalist Ataka, pe care îl acuză că ar fi intrat într-o colaborare secretă cu socialiştii şi etinicii turci. Protestatarii au defilat pe străzile Sofiei, blocând pentru scurt timp circulaţia pe unele artere rutiere. Aceştia s-au oprit în faţa clădirilor parlamentului, guvernului, curţii de justiţie, ambasadei Turciei şi a sediilor celor două partide de guvernare.
O mare parte dintre participanţii la manifestaţie sunt activişti ai partidelor Frontul Naţional pentru salvarea Bulgariei şi Ordine, legalitate şi justiţie, care nu au reuşit să obţină mai mult de 4% din voturi la alegerile parlamentare de la 12 mai şi au rămas în afară parlamentului. Cele două formaţiuni au cerut Curţii Constituţionale să anuleze scrutinul, susţinând că acesta ar fi fost manipulat.
La protest au participat şi naţionalişti, oameni nemulţumiţi de sistemul politic în general, anarhişti şi activişti ecologişti. Pe una dintre pancarte se putea citi "Veţi avea soarta lui Ceauşescu", mesaj adresat, cel mai probabil, politicienilor bulgari.





