La Ţăndărei, zeci de oameni s-au adunat în faţa primăriei, nemulţumiţi de perspectiva transformării spitalului din localitate în azil. Spitalul, care deserveşte 38.000 de oameni din Ţăndărei şi din comunele învecinate, are 115 angajaţi şi tratează circa 5.000 de pacienţi pe an, potrivit Realitatea TV. Modernizată cu miloane de lei în ultimii ani, unitatea sanitară este singura din Ialomiţa care deţine o secţie de psihiatrie.
La Iaşi, zeci de pacienţi s-au adunat în curtea Spitalului de Urgenţă "Sfântul Ioan". Ei nu doresc ca unitatea să fie comasată cu Spitalul "Sfântul Spiridon".
Medicii de la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) a Spitalului "Sfântul Ioan" spun că sute de bolnavi au semnat împotriva desfiinţării unităţii medicale. În primele 11 luni ale anului, la această unitate sanitară au fost trataţi 54.981 de pacienţi, dintre care peste 32.000 în UPU.
Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat vineri, la Târgu Mureş, că procesul de reorganizare a spitalelor va continua în mod cert, dar că va fi reanalizată situaţia de la unele unităţi sanitare.
"Susţin această măsură în continuare. Sigur, am primit foarte multe observaţii, memorii, dacă vreţi şi foarte multe delegaţii de primari, prefecţi, preşedinţi de consilii judeţene şi aşa mai departe, i-am primit şi au depus memoriile. Vom mai face o analiză, în mod cert, cu privire la fiecare judeţ şi cu privire la situaţia fiecărui spital, dar procesul în mod cert merge înainte şi el trebuie făcut. Atâta timp cât eu ocup această funcţie, această măsură trebuie făcută, pentru că încă o dată trebuie privit pacientul. Şi acolo unde nu ai linii de gardă sau ai o singură linie de gardă, din punctul nostru de vedere este o problemă de tratament", a explicat ministrul.
Proteste în Ialomiţa şi Iaşi faţă de desfiinţarea sau comasarea unor spitale
Publicat la 12.02.2011, 11:45:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
