Autoritatile militare au arestat membri marcanti ai Opozitiei, in cadrul eforturilor de a impiedica desfasurarea demonstratiilor pro-democratie.
O persoana a murit si alte cinci au fost ranite in Yangon, in timp ce fortele de ordine dispersau protestele, dupa cum a declarat o sursa medicala, citata de agentia Reuters, preluata de NewsIn. Cele sase persoane prezentau plagi impuscate, potrivit sursei. Nu este clar daca victimele sunt calugari budisti.
Un diplomat francez aflat in post la Yangon, Emmanuel Mouriez, a relatat pentru AFP ca fortele militare din Myanmar au tras “asupra manifestantilor” si “cu siguranta, a fost varsare de sange”. “Tiruri s-au auzit din partea fortelor de ordine, mai intai in aer, apoi in manifestanti. Nu stim cate persoane au fost ranite sau ucise, dar, cu siguranta, a fost varsare de sange”, a spus diplomatul.
Potrivit unor martori oculari, cel putin 17 calugari au fost raniti in cartierul pagodei Shwedagon. Potrivit unui bilant provizoriu, circa 80 de persoane au fost arestate si mai multi calugari au fost batuti de fortele de ordine.



