Proteste la Hidroelectrica - Sediul Hidroelectrica va fi pichetat azi de câteva federaţii sindicale
Publicat la 22.10.2008, 04:39:25
Potrivit liderilor federaţiei Univers, la nivelul Hidroelectrica există "un conflict social major". Ei acuză conducerea companiei de încălcarea legii, pentru că nu au fost chemaţi la negocierile legate de contractul colectiv de muncă, dar şi de abuzuri asupra sindicaliştilor.
Pe de altă parte, Federaţia Univers susţine că a fost de acord cu înfiinţarea Companiei Energetice Naţionale, cu condiţia anulării contractelor de energie încheiate cu "băieţii deştepţi".
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
