Opoziţia ucraineană speră să strângă peste un milion de protestatari la acţiunile programate pentru duminică, la Kiev, în vederea susţinerii ideii de integrare europeană şi contestare a regimului Ianukovici.

 

Opoziţia cere demisia Guvernului, alegeri parlamentare şi prezidenţiale anticipate, a anunţat liderul acesteia, Vitali Klitchko.

 

Decizia lui Ianukovici de a abandona negocierile cu UE, care durau de trei ani, a generat un val de proteste violente şi o criză politică fără precedent de la fosta Revoluţie portocalie şi până acum.

 

Vineri, Viktor Ianukovici a efectuat o vizită în Rusia, unde a discutat cu preşedintele Vladimir Putin despre "parteneriatul strategic" bilateral, direcţie spre care vrea să îndrepte ţara după renunţarea la negocierile cu Uniunea Europeană.

 

Protestele sunt extrem de violente la Kiev. Pe internet circulă filmări în care se vede că forţele de ordine îi bat pe protestatari.