money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Protestul sindicaliştilor de la companiile feroviare s-a încheiat

Publicat la 29.04.2009, 12:42:38

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Protestul sindicaliştilor de la companiile feroviare s-a încheiat

Preşedintele sindicatului Feroviarul Deva, Atanasiu Dorin, a declarat pentru NewsIn că sindicaliştii nu au cerut o mărirea a salariilor, ci doar păstrea locurilor de muncă şi speră ca, după mitingul de astăzi, guvernanţii să finanţeze calea ferată aşa cum se întâmplă în majoritatea statelor din Uniunea Europeană.

În plus, Dorin a mai spus că se ştie faptul că feroviarii cehi, slovaci, unguri, sârbi, croaţi şi macedoneni au ajuns la un acord cu guvernele lor, în acest an de criză, ca să nu se diponibilizeze personalul. "Se pare că la noi guvernanţii nu înţeleg sa nu mai reducă personalul", a adăugat preşedintele Feroviarul Deva.

Feroviarii au ajuns în jurul orei 14:15 la Gara de Nord şi urmează să se întoarcă acasă.

Subsecretarul de stat în MTI, Constantin Axinia, le-a spus sindicaliştilor CFR că vor fi chemaţi la discuţii, după ce va discuta cu ministrul Radu Berceanu, care în prezent este plecat în Cehia la reuniunea miniştrilor transporturilor din comunitatea europeană.

Aproximativ 8.000 de feroviari au protestat miercuri, de la ora 10.30 la ora 12.30, în faţa sediului Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi au cerut oprirea disponibilizărilor de la cele trei companii CFR, precum şi intervenţia statului român în vederea declinului tehnic al sistemului feroviar din România.

Protestatarii feroviari prezenţi la mitingul din faţa Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) au cerut, de asemenea, reducerea salariilor directorilor de la cele trei companii feroviare de stat, CFR S.A, CFR Călători şi CFR Marfă, precum şi a personalului TESA.

Preşedintele Federaţiei Naţionale Feroviare Mişcare Comercial, Gheorghe Popa, a declarat, miercuri, pentru NewsIn, că sindicatele cer Guvernului să nu se recurgă la disponibilizări sub nicio formă.

"Vom utiliza mai departe, în zilele următoare, toate formele de protest, miting, deschiderea conflictului de muncă şi, ca formă extremă, greva de avertisment şi greva generală. Sperăm ca în zilele următoare să găsim o înţelegere legată de cele cinci puncte principale din petiţie şi să nu ajungem să paralizăm circulaţia pe calea ferată", a spus Gheorghe Popa.

La ora 12.30 ceferiştii au plecat, în marş, pe traseul Gara de Nord, Calea Griviţei, Str. Polizu, Str. Buzeşti, Piaţa Victoriei, Calea Victoriei, Str. Gheorghe Manu, Str. Occidentului, Str. Polizu, Calea Griviţei, Gara de Nord, urmând să se oprească în faţa sediului guvernului, unde liderii de sindicat vor depune petiţia cu revendicările salariaţilor căilor ferate.

Protestatarii feroviari au adus, în faţa sediului MTI, un coşciug pe care au scris "Nu îngopaţi calea ferată" şi au scandat "Jos Berceanu".

"Fără disponibilizări", "Nu falimentaţi sistemul feroviar" şi "Hoţii" sunt doar câteva dintre mesajele scrise pe pancartele ceferiştilor veniţi de la regionalele din Timişoara, Braşov şi Craiova.

Subsecretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Constantin Axinia, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă că doar un număr de 3.781 de salariaţi ai celor trei companii feroviare de stat, CFR S.A, CFR Călători şi CFR Marfă, vor fi trimişi acasă în 2009, printre aceştia numărându-se angajaţii care îndeplinesc condiţiile de pensionare sau au fost deja pensionaţi. Axinia a adăugat că nu ştie de unde au scos sindicatele cifra de 12.000 de salariaţi ce urmează a fi disponibilizaţi.

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) a anunţat, în data de 20 martie, sindicatele, că va reduce numărul personalului în sistemul feroviar cu 12.139 la toate cele trei companii CFR, astfel la CFR Marfă cu 5.949, la Călători cu 2.545 şi la Infrastructură cu 3.536.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite