Protocolul pentru oleoductul Constanţa-Trieste a fost semnat
Publicat la 03.04.2007, 14:04:10
Cinci state sud-est europene au semnat, marţi, o declaraţie referitoare la construcţia oleoductului Constanţa-Trieste, care va conecta Marea Neagră cu Italia şi va transporta petrolul din zona Caspică spre Uniunea Europeană, a anunţat Reuters.
Proiectul corepunde dorinţei europene de a reduce dependenţa de Rusia şi de Orientul Apropiat în materie de energie, spune Reuters. Un rol esenţial îl joacă regiunea Caspică, care deţine a treia rezervă de petrol şi gaze naturale a lumii, potrivit estimărilor americane.
Oficilii responsabili cu politicile energetice din România, Serbia, Croaţia, Slovenia şi Italia au semnat declaraţia care precede startul constucţiei unui oleoduct paneuropean de la Constanţa la Trieste, care va avea o lungime de 1.400 km, evaluat între două şi 3,5 miliarde dolari.
'Este un acord în linia politicii europene de diversificare şi asigurare a resurselor de energie prin modernizarea şi construirea unor noi infrastructuri', arată declaraţia, semnată şi de 'comisarul european pentru energie, Andris Piebalgs.
Oleoductul, a cărui finalizare este programată în 2010, va furniza rafinăriilor din nordul Italiei şi din Europa centrală ţiţei din zona Caspică, în special din Kazahstan şi din Azerbadjan. Declaraţia precizezază că ruta ar putea fi utilizată şi pentru transportul gazului natural.
Oleoductul va uni portul Constanţa de Trieste şi va avea o capacitate anuală de 60-90 milioane de tone (1.2-1.8 milioane barili pe zi).
'Proiectul este important pentru toate aceste state, pentru Uniunea Europeană şi pentru Statele Unite ale Americii, în cazul în care conducta de la Trieste este conectată cu cea de la Genova, de unde pot fi făcute exporturi în afara Europei', a adăugat Piebalgs.
Majoritatea părţilor viitorului oleduct paneuropean sunt amplasate deja. Mai este nevoie însă de construcţia părţii care uneşte oraşul româneasc Piteşti cu Pancevo, din Serbia şi a celei care leagă coasta nordică a Croaţiei de la Marea Adriatică, prin Slovenia, de Trieste.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
BVB în săptămâna 17-21 august 2026: Electrica în avangarda creșterilor, pe fondul volatilității energetice

Piețe financiare
Ușoare creșteri pe bursă. Indicele BET se apropie de un record absolut
Piețe financiare
Curs BNR valabil 22 august 2026: 1 euro = 5.2581 lei. Leul a slăbit toată săptămâna
Piețe financiare
Curs euro joi: 5.2535 lei. Fondul Proprietatea a pierdut 0.64% pe BVB

Piețe financiare
