Provident Financial şi-a început activitatea în România la începutul anului 2006, cu o operaţiune-pilot în Bucureşti, iar în prezent compania are peste 600 de angajaţi, mai mult de 3.000 de agenţi independenţi şi puncte de lucru în cel puţin 40 de oraşe.
Reprezentanţii companiei susţin că anul acesta vor fi deschise cel puţin patru birouri noi, în Suceava, Botoşani, Alba-Iulia şi Turda.
Provident Financial România, parte a grupului britanic International Personal Finance (IPF), acordă împrumuturi de valoare mică, pe termen scurt, direct la domiciliul solicitanţilor. Creditele sunt acordate fără giranţi de către reprezentanţii companiei, care vizitează apoi clienţii în fiecare săptămână pentru a încasa ratele.
Provident Financial România a acordat până în prezent credite în valoare de peste 200 milioane euro
Publicat la 05.07.2011, 20:58:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
