Ultimele şedinţe ale săptămânii trecute au fost marcate de un entuziasm accentuat la cumpărare atât pe piaţa la vedere, cât şi pe piaţa Sibex, ceea ce a urcat cotaţiile derivatelor până la limita maximă de variaţie, pentru două zile la rând.

În ultima şedinţă a săptămânii trecute au fost perfectate 25.450 de contracte la termen în valoare totală de peste 13 milioane lei, după ce în şedinţa precedentă lichiditatea pieţei se cifrase la 20,46 milioane lei.

Derivatele pe acţiuni SIF Oltenia (DESIF5) au fost cele mai căutate produse, cu 8.548 de contracte încheiate, în timp ce derivatele pe titluri SIF Moldova (DESIF2) au atras 2.159 de contracte.

Derivatele pe acţiuni SIF Oltenia (DESIF5), cu scadenţa în iunie, s-au depreciat cu 0,0167 lei, până la 0,7833 lei/titlu, în timp ce pentru septembrie DESIF5 s-au scumpit cu 0,0053 lei, până la 0,8153 lei/acţiune.

Pentru decembrie, derivativele DESIF5 au fost cotate la 0,8240 lei, cu 0,0039 lei mai puţin decât în şedinţa precedentă, iar contractele cu scadenţa în martie 2010 au câştigat 0,0171 lei, ajungând la 0,8401 lei.

Derivatele pe acţiuni SIF Moldova (DESIF2) au fost cotate pentru scadenţa din iunie la 0,6406 lei, în coborâre cu 0,0124 lei, iar cele cu scadenţa în septembrie s-au ieftinit cu 0,0050 lei, la 0,655 lei/acţiune. Pentru scadenţa decembrie 2009, derivativele DESIF2 au pierdut 0,005 lei, ajungând la cotaţia de 0,66 lei/acţiune, în timp ce pentru scadenţa martie 2010 s-au menţinut la 0,63 lei.

Pe segmentul valutar, perechea EUR/RON a atras 262 contracte.

Astfel, moneda unică a fost cotată pentru scadenţa din iunie la 4,2350 lei, în urcare cu 0,0041 lei faţă de şedinţa precedentă, iar pentru contractele cu scadenţa în septembrie euro a fost cotat la 4,3396 lei, în creştere cu 0,0096 lei. În decembrie, investitorii se aşteaptă ca euro să valoreze 4,43 lei, mai ieftin cu 0,01 lei faţă de ultima estimare. (NewsIn)