PSD a transmis, vineri, după anunţul PNL privind susţinerea lui Nicuşor Dan la funcţia de primar general, că liberali au început campania electorală ”printr-un abandon”. ”După ce au măsurat în sondaje tot felul de candidaţi, au ajuns la concluzia că tot Gabriela Firea este cea mai bună”, au transmis social-democraţii.
”PNL a început cu un abandon campania electorală! Chiar acolo unde se băteau cu pumnii în piept că e miza cea mai importantă pentru ei: în Bucureşti! După ce au măsurat în sondaje tot felul de candidaţi de la fostul premier, miniştri, europarlamentari şi tot ce au mai găsit prin ogradă, au ajuns la concluzia că tot Gabriela Firea este cea mai bună”, au scris, vineri, reprezentanţii PSD pe pagina oficială de Facebook. Social-democraţii au completat că, prin susţinerea lui Nicuşor Dan, ”liberalii recunosc public că nici nu ştiu, nici nu pot, nici n-au cu cine”.




