money.ro
Piețe financiaremoney.ro

PSD este în executare silită

Publicat la 20.11.2011, 10:33:40

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
PSD este în executare silită

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat duminică, la emisiunea "După 20 de ani", difuzată de Pro TV, că în săptămâna în curs a început executarea silită a formaţiunii pe care o conduce pentru una dintre datoriile din campania electorală din 2009. Ponta a admis, răspunzând unei întrebări adresată de moderatori, că "au venit portăreii la PSD".

 

"Am făcut un audit după ce am preluat conducerea PSD - extern -, a rezultat că - dincolo de ce am plătit şi acum nu avem datorii către RA-APPS pentru sediu, către utilităţi, către Partidul Socialiştilor Europeni - au rămas din campania din 2009 datorii private către firme private foarte mari, de cinci-şase milioane de euro. Săptămâna aceasta a început executarea silită pentru una dintre ele", a spus Ponta la Pro TV.

 

Preşedintele PSD a declarat şi în 18 octombrie, la interviurile "Gândul", că partidul are o situaţie financiară foarte rea, având numai în executare silită datorii de două milioane de lei.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite