Partidul Social Democrat spune că Ministerul Finanțelor a pus la dispoziția Ministerului Energiei „toate datele necesare pentru o reglementare justă” a prețurilor la combustibili și că a prezentat „soluțiile pentru reducerea prețurilor la combustibili prin plafonare, respectiv introducerea unui preț maximal sau limitarea adaosului pe lanțul comercial”.
„PSD a prezentat soluțiile pentru reducerea prețurilor la combustibili prin plafonare, respectiv introducerea unui preț maximal sau limitarea adaosului pe lanțul comercial. Acest lucru nu a exclus colaborarea între toate partidele din Coaliție pentru identificarea soluției potrivite.
De altfel, Ministerul Finanțelor a pus la dispoziția Ministerului Energiei toate datele necesare pentru o reglementare justă în acest domeniu, iar experții PSD sunt pregătiți să vină în sprijinul Ministerul Energiei pentru elaborarea actului normativ.
Precizăm totodată că, așa cum a subliniat chiar purtătorul de cuvânt al PNL, intervenția Guvernului în acest domeniu nu trebuie să se facă prin instrumente fiscale întrucât acestea sunt dificil de implementat și nu garantează reducerea prețurilor la consumatorul final. De altfel, se poate observa că soluțiile fiscale implementate în alte state europene, cum ar fi reducerea accizelor și a TVA în Germania, nu i-au determinat pe operatorii economici să scadă prețurile la pompă. Ar fi deci o greșeală fundamentală ca Guvernul României să opteze pentru soluții care au eșuat deja în altă parte.




