PSD învie măsuri de CRIZĂ de pe vremea lui Emil Boc
Publicat la 10.07.2019, 02:58:03
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat, recent, că în buget există o „gaură“ de 7 miliarde de lei, bani pe care Guvernul trebuie să îi găsească pentru a acoperi deficitul. Drept urmare, atât ministrul, cât şi premierul Viorica Dăncilă au anunţat recent o serie de măsuri prin care plănuiesc să taie din cheltuieli. Ele vor fi prezentate, cel mai probabil, la rectificarea bugetară.
Interzis la cumularea pensiei cu salariul de la stat
Una dintre măsurile pe care ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, le analizează este ca pensionarii care lucrează la stat să nu mai poată cumula pensia cu salariul pe care încă îl încasează pentru că nu s-au retras din activitate.
„Dacă te-ai pensionat din sistemul de stat, mai lucrezi la stat? Eu spun că nu. Mergi în privat!“, afirma recent Teodorovici. Interzicerea cumulării pensiei cu salariul de la stat a fost introdusă prima dată de Guvernul Boc, care a dat o ordonanţă în acest sens, la finalul anului 2008. Ulterior, măsura a fost declarată neconstituţională de către CCR, scrie adevarul.ro.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3447 lei, franc la 5.7347 lei
Piețe financiare
BVB în săptămâna 28 septembrie - 2 octombrie 2026: Energie în ofensivă, healthcare în retragere

Piețe financiare
Bursa explodează înaintea verdictului S&P, dar leul se prăbușește
Piețe financiare
Curs BNR valabil 3 octombrie 2026: 1 euro = 5.3447 lei. Leul a slăbit în această săptămână
Piețe financiare
