money.ro
ActualitateMihai Voican

PSD-istul care a vrut desființarea PILONULUI II se întoarce șef la ANAF. Se așteaptă mutarea lui CÎȚU

Publicat la 07.11.2019, 06:32:47

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
PSD-istul care a vrut desființarea PILONULUI II se întoarce șef la ANAF. Se așteaptă mutarea lui CÎȚU

Fostul Ministru al Finanțelor în Guvernarea PSD - Ionuț Mișa, care a fost și președinte al Fiscului, a confirmat pentru HotNews.ro, că se întoarce șef la Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, de unde a fost îndepărtat prin detașare la Direcția Generală de Asistență pentru Contribuabili.

 

„Doar mi-a încetat detașarea de pe post. Practic m-am reîntors pe postul pe care sunt titular (din anul 2015) și de pe care am fost detașat pe 11.06.2019, post pe care l-am ocupat prin concurs după 16 ani în care am ocupat toate funcțiile publice (nu am sărit nici măcar una din treptele ierarhice) până la aceasta”, a declarat Ionuț Mișa pentru HotNews.ro.

 

În luna iunie, Ionuț Mișa a fost înlocuit de la Direcția de Administrare a Marilor Contribuabili, în locul său fiind adusă Laura - Nicoleta Nasta, fost adjunct la colectare persoane juridice în cadrul Administrației sector 1 a finanțelor publice București. Ionut Misa și-a început activitatea în cadrul Direcției Generale de Finanțe Publice Constanța, în funcția de șef al Serviciului de Îndrumare, Colectare Venituri.

 

Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice, ceruse demiterea lui Mișa de la conducerea ANAF încă de la începutul anului, postul lui Mișa fiind ocupat de Mihaela Triculescu, și ea ulterior îndepărtată de la conducerea ANAF.

 

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite