Ce se întâmplă în aceste zile într-un spital de provincie este o radiografie a felului în care cancerul politic face metastaze în instituțiile care ar trebui să lucreze în folosul cetățenilor.   Medicii sunt folosiți ca masă de manevră de Partidul Social Democrat, urcați în autocare și duși la miting, în disprețul legii și al bolnavilor din spitale.   Dacă locuiești în zona Moldovei, este indicat să nu te îmbolnăvești joi, pe 9 mai, deoarece PSD îi ia cu arcanul pe medici de la căpătâiul bolnavilor pentru a-i duce la Iași, să-l aplaude pe Liviu Dragnea, „care le-a mărit salariile”. La Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani, comuna Alexandru cel Bun, județul Neamț, s-a dat dispoziție de la Primăria comunei să se înscrie 40 de angajați pentru miting. Situația ne-a fost semnalată de un medic din spital, căruia îi protejăm identitatea. El ne-a descris un sistem bolnav, în care medicii și personalul medical sunt tratați ca masă de manevră pentru interese politice, sunt intimidați și luați pe sus de lângă pacienții lor atunci când șefii politici au nevoie de aplaudaci.   Abuzul și autobuzul: „Revanșa Roșie”, 40.000 de bucăți   Pe 9 mai, liderii PSD din Moldova aduc oameni cu autocarele la mitingul „Revanșa Roșie” de la Iași. Întîmpinat cu ostilitate pe 20 aprilie la Iași, liderul PSD, Liviu Dragnea a părăsit atunci capitala Moldovei în fugă. Scăparea i-a fost microbuzul tras la scara Teatrului Luceafărul din Iași. A promis că se va întoarce la Iași la un miting care va demonstra forța partidului! „40.000 de bucăți”, au promis subordonații din Moldova, care s-au apucat să scotocească prin instituțiile publice după oameni buni de miting. Ce înseamnă oameni buni de miting? „Nu bețivi”, e criteriul definitoriu pe care ni l-a semnalat primarul comunei Alexandru cel Bun, din Neamț, care va furniza partidului 2 autocare cu 100 de capete, alese pe sprânceană. Când a cerut Spitalului din Bisericani să-i dea medici, primarul spune că s-a orientat după intelectuali, deoarece mitingul de la Iași își propune să arate o altă față a partidului, ceva mai spălată. „De la spital au fost 30 și am ales vreo 15 pe care îi știu mai serioși și sunt liberi în ziua respectivă să meargă la Iași. În total, vor fi 2 autocare aproape 100 de oameni. Am ales oameni mai serioși care nu sunt bețivi, nu beau rachiu că dacă vine un reporter și îl întreabă ceva să știe să lege două vorbe”, explică primarul felul în care a făcut selecția personalului care va fi deplasat la Iași.   Articolul integral pe REPUBLICA