PSD și PNL se apropie de un ACORD. La ce au renunțat social democrații
Publicat la 13.11.2021, 16:30:01
PNL și PSD se apropie de un acord. Negocierile continuă și mâine spune Florin Cîțu.
Sâmbătă, echipele de negociere ale PNL şi PSD au făcut progrese, după ce s-au făcut concesii de fiecare parte.
Surse politice au declarat pentru news.ro, că PSD este dispus să renunţe la impozitarea progresivă, iar PNL acceptă să fie acordate din nou vouchere de vacanţă. Desfiinţarea Secţiei speciale este, însă, în continuare un punct în jurul căruia nu există consens, dar discuţiile vor continua duminică.
De menționat este faptul că discuţiile dintre echipele de negociere ale PNL şi PSD s-au încheiat pentru sâmbătă, dar vor fi reluare duminică, de la ora 11.00, tot la Parlament.
”Mai discutăm şi mâine”, a afirmat Florin Cîţu, la plecarea de la negocieri.
Acesta a precizat că mai sunt câteva capitole nefinalizate: ”Mai sunt câteva capitole, le facem mâine”.
Liderul PNL a afirmat că nu s-au finalizat discuţiile în ceea ce priveşte Finanţele, Munca şi Justiţia.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Politic
Luca Niculescu intră direct în miezul crizei: prețuri, energie, economie și banii statului

Politic
Luca Niculescu vrea OCDE în programul de guvernare: „Reformele bune se fac pe baza datelor și a realității din teren”

Politic
Luca Niculescu, povestea de familie a premierului desemnat- averea confiscată în comunism, legăturile cu Brătienii și cei opt ani de muncă forțată ai bunicului

Politic
Nicușor Dan îl desemnează pe Luca Niculescu premier. „Este momentul să construim”

Politic
