Publicis va plăti 232,6 milioane dolari în acţiuni, restul urmând a fi plătit în numerar.
Cele două companii, care au semnat în iunie un acord de cooperare, au mai semnat şi un acord de alianţă strategică în cadrul sectorului de publicitate online.
Publicis, grup cu sediul la Paris, a reuşit să semneze acest acord în detrimentul grupului britanic WPP Plc şi celui nipon Dentsu Inc. în runda finală a negocierilor la care au participat iniţial opt companii.
După această tranzacţie, Publicis va genera 25% din vânzările sale în sectorul digital, în creştere faţă de nivelul de 21% înregistrat la jumătatea anului în curs.
Publicis este al treilea grup publicitar din lume, deţinând agenţii de publicitate precum Leo Burnett, Saatchi & Saatchi, iar din sectorul digital compania controlează firma Digitas.
Razorfish a fost fondat în 1995 şi a devenit parte a grupului Microsoft în 2007, prin achiziţia, în schimbul sumei de şase miliarde dolari, a companiei aQuantive.
Microsoft este principalul client al Razorfish, iar acordul semnat cu Publicis prevede că gigantul informaţional va rămâne principala sursă de venituri pentru companie.
Publicis are o valoare de piaţă de 4,88 miliarde euro (6,9 miliarde dolari) în timp ce liderul de piaţă în domeniu, WPP, are o capitalizare de 5,86 miliarde lire sterline (9,82 miliarde dolari).
Publicis Group SA a anunţat o scădere a profitului net din primul semestru la 167 milioane euro, din cauza mediului economic dificil şi al falimentului General Motors (GM), unul dintre clienţii grupulului.
Grupul Publicis, care operează în România prin agenţiile Saatchi&Saatchi şi Leo Burnett, ocupă locul I în Europa în industria de publicitate, fiind al treilea mare grup de comunicare din lume. Publicis are agenţii în 229 de oraşe din 109 ţări.