money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Publicitatea înşelătoare, o nouă procedură împotriva României

Publicat la 14.12.2007, 09:38:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Publicitatea înşelătoare, o nouă procedură împotriva României
Comisia Europeană a lansat în august o procedură de încălcare a dreptului comunitar împotriva României, în domeniul publicităţii, pentru că autorităţile de la Bucureşti nu au armonizat la timp legislaţia naţională. Dacă ne încălzeşte cu ceva, şi alte 12 state europene sunt în aceeaşi situaţie.

Unde s-a blocat legea? Ei bine, cei responsabilii susţin că cele două camere ale Parlamentului au adoptat legea, care urmează să fie promulgată de preşedinte. În acest context, se pare că scad şansele ca România să fie sancţionată. Însă potrivit unui comunicat de presă emis recent de Comisia Europeană, începând cu 12 decembrie au intrat în vigoare, cel puţin teoretic, în întreaga Uniune Europeană noi norme comunitare ample care vizează combaterea publicităţii înşelatoare şi a practicilor comerciale agresive. Aceste norme includ interzicerea falselor oferte „gratuite” şi a publicităţii bazate pe „puterea de hărţuire” adresate copiilor prin intermediul internetului.

Restricţiile sunt aşezate pe listă neagră a metodelor interzise prin noua Directivă privind practicile comerciale neloiale. Acestea vizează în special 12 dintre tehnicile abuzive folosite pentru a induce în eroare consumatorii, de la publicitatea-capcană la sistemele piramidale. Mai sunt incluse aici reportajele publicitare şi afirmaţiile false cu privire la proprietaţile curative ale produselor.

Statele membre erau obligate să-şi armonizeze legislaţiile naţionale la noile prevederi comunitare, până pe 12 iunie. În plus până miercuri, noile norme trebuia deja aplicate. 14 state au reuşit, celelalte 13 însă, printre care şi România, nu. Ca urmare, Comisia a lansat proceduri de infringement asupra acestor ţări. În afară de România, este vorba despre Finlanda, Franţa, Germania, Ungaria, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Portugalia, Spania, Suedia si Marea Britanie.

Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Camerei Deputatilor, proiectul de Lege privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor a fost adoptat de cele două Camere ale Parlamentului, iar în prezent se află pe masa secretarului general al Camerei. Documentul urmează să fie trimis spre promulgare preşedintelui Traian Băsescu, care are la dispoziţie 20 de zile pentru a promulga legea, o poate ataca la Curtea Constituţională sau o poate retrimite Parlamentului spre reexaminare.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite