Pat McQuaid, preşedintele Uniunii Cicliste Internaţionale, declarase deja de acum o lună că nu are motive să conteste decizia USADA (Agenţia Americană Antidoping) de a-i retrage lui Lance Armstrong cele şapte victorii ale Turului Franţei. Mai ales că săptămâna trecută, agenţia îşi publicase în integralitate raportul de o mie de pagini, extrem de compromiţător pentru ciclist. Un ciclist care refuzase de altfel să se mai apere de acuzaţii.
Din raportul USADA, bazat pe mărturiile a 26 de persoane, dintre care 15 ciclişti, reiese că Armstrong a fost în centrul celui mai sofisticat, celui mai elaborat program de dopaj din istoria sportului. În cazul în care UCI respinge totuşi aceste concluzii, dosarul Armstrong va ajunge pe masa Tribunalului arbitral al sportului.


