Analiştii consideră că ţinta de inflaţie a băncii centrale, situată între 3% şi 5%, nu va fi influenţată de uşoara creştere a preţurilor din luna mai, datorată scumpirii chiriilor reglementate, deoarece inflaţia de bază indică o tendinţă clară de temperare.
"Ponderea chiriilor stabilile de administraţia publică a fost suficient de mare încât creşterea acestora cu 93,49% să influenţeze majorarea preţurilor la sevicii. Se pare că în acest fel s-a găsit o sursă suplimentară de venituri la bugetul de stat", a spus economistul şef al ING Bank România, Florin Cîţu, la The Money Channel.
Cîţu a explicat, însă, că această creştere nu va avea efecte în lunile următoare deoarece este doar un eveniment izolat, care se întâmplă doar o singură dată, motiv pentru care nu ar trebui să afecteze percepţia Băncii Naţionale a României (BNR) asupra inflaţiei pe termen lung şi nici să aibă un impact asupra deciziei de politică monetară. "Nu sunt aşa sigur că inflaţia e gata să revină. Deocamdată pare să fie doar o creştere temporară, fără efecte pe termen lung", a mai spus Cîţu.
Scumpirea legumelor şi fructelor ar putea anticipa creşteri viitoare ale acestor preţuri din cauza secetei, a explicat Cîţu. Un alt factor al sporirii inflaţiei pe luna mai a reprezentat-o creşterea preţului la benzină, care va avea efecte şi în perioada următoare. "E interesant că aprecierea leului nu a mai fost de ajuns, ca în lunile anterioare, să compenseze acest şoc", a mai spus Cîţu.
"Factorul principal pentru această inflaţie de 0,64% în mai este creşterea chiriilor pentru locuinţele aflate în proprietatea statului. A fost o modificare a hotărârii de guvern 40/1999, care a intrat în vigoare la 1 mai, prin care au fost majorate chiriile cu 320%", a spus şeful departamentului de cercetare şi dezvoltare al Raiffeisen Bank România, Ionuţ Dumitru.
Dumitru a atras, însă, atenţia că inflaţia de bază (CORE2) a scăzut. Inflaţia de bază ia în considerare evoluţia tuturor preţurilor de consum, cu excepţia celor la legume, fructe, ouă, combustibili şi produsele ale căror preţuri sunt reglementate.
Inflaţia din luna mai a fost conform aşteptărilor, "poate puţin mai mare, dar nesemnificativ", a spus dealerul şef al BCR, Adrian Pârvulescu, la The Money Channel. El consideră că nu sunt motive de îngrijorare în privinţa evoluţiei inflaţiei, iar ţinta de inflaţie propusă de BNR va fi atinsă în acest an. "Nivelul inflaţiei pe luna mai este în grafic iar în aceste condiţii, iar ţinta pentru 2007 nu va fi depăşită", a menţionat Pârvulescu.
Vicepreşedintele Chartered Financial Analyst (CFA), Dragoş Cabat a adăugat că "era de aşteptat ca inflaţia să crească mai devreme sau mai târziu, deoarece preţurile administrate au fost ţinute constant". În opinia lui, impactul s-a văzut în inflaţia pe luna mai şi se va vedea şi în următoarele două - trei luni. "Probabil, în partea a două a anului, vom observa o creştere semnificativă a inflaţiei, în special pe fondul creşterii salariilor, dar şi a preţurilor administrate", a precizat Cabat. El a adăugat că "dacă leul se întăreşte în raport cu moneda europeană, impactul va fi pe produsele alimentare". Inflaţia din mai, de 0,64% faţă de aprilie şi de 3,81% anuală, indică o revenire a inflaţiei şi nu o creştere temporară a preţurilor, consideră Dragoş Cabat.
"Dacă ne uităm la inflaţia pe ultima lună, explicaţia aceea cu creşterea chiriilor, care a dus la creşterea inflaţiei, sigur că poate fi parţial corectă, dar chiriile au doar 0,4% din coşul de consum", a declarat, luni, directorul Grupului de Economie Aplicată (GEA), Liviu Voinea.
Voinea a explicat că, în Uniunea Europeană, chiriile au o pondere de 6% din coşul de consum, iar în cazul în care ponderea ar fi aceeaşi şi în România, influenţa asupra inflaţiei ar fi fost mult mai mare. "Acesta este un exemplu potrivit pentru a spune că în structura coşului de consum există o tendinţă către o inflaţie mai mică, prin însăşi structura sa", a spus Voinea.
Drept urmare, din cauza modului de ponderare a coşului de consum, "devine dificil să mai discutăm despre cifra în sine de inflaţie", a menţionat directorul GEA. "Putem discuta doar despre trendul inflaţiei şi vedem că în ultimele două luni a avut loc o uşoară creştere a inflaţiei anualizate. Asta nu trebuie neapărat să ne sperie, pentru că vom mai avea astfel de cocoaşe, probabil că şi mai mari, pe parcursul următorilor doi ani", a adăugat Voinea.
Inflaţia anuală a urcat uşor în luna mai faţă de nivelul din luna precedentă până la 3,81 %, din cauza unei dublări a chiriilor care a dus la o majorare cu peste 2% a preţurilor serviciilor, atenuată doar parţial de bunurile alimentare şi nealimentare, a informat, luni, Institutul Naţional de Statistică (INS).
Banca centrală a revizuit la începutul lunii mai prognoza pentru inflaţia din acest an la un nivel anual de 3,7% de la estimarea anterioară de 4,6%, datorită coborârii mai rapide faţă de aşteptări a inflaţiei din primele trei luni ale anului. Guvernatorul Mugur Isărescu a declarat că "ne vom încadra în intervalul de inflaţie ţintit pentru acest an", situat între 3% - 5%.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.