Armata rusă caută noi recruţi, după ce a suferit o serie de înfrângeri militare, iar Kremlinul se pregăteşte de o ofensivă în primăvară, iar în acest context toţi elevii din colegii ar urma să să ia parte la o pregătire militară obligatorie, începând din toamnă, estimează Ministerul britanic al Apărării în buletinul său informativ postat pe Twitter.
Această iniţiativă a fost anunţată în decembrie de către Ministerul rus al Ştiinţei şi Învăţământului Superior, însă la acea vreme se cunoşteau puţine detalii.
Potrivit spionajului britanic, acest curs - denumit ”Bazele securităţii persoanelor” - constă într-o ”formare cu puşti de asalt şi grenade de mână din seria AK, exerciţii militare şi de salvare şi utilizarea echipamentelor de protecţie individuală”.
Aceasta nu este prima oară când tinerii ruşi sunt obligaţi să se formeze în arta războiului şi purtării armei.





