N-a fost posibil atunci. Şi deşi majoritatea politicienilor americani a adoptat termenul de „independenţă energetică", experţii afirmau că totul e o glumă.
Dar iată că nu e chiar aşa. În 2011, importurile americane de petrol ajungeau la 45% din necesarul de consum. Era al şaselea an consecutiv de declin în cantitatea de petrol importată de Washington. La capitolul gaze naturale, SUA aproape nu mai importă nimic, iar în spatele acestei tendinţe se află următorul motiv: rezervele de resurse naturale ale Americii sunt mult mai mari decât se credea până acum.
Marea dilemă în această campanie electorală va fi cât de agresiv să fie exploatate aceste resurse. Preşedintele Obama are dreptate: preţurile actuale sunt fixate pe piaţa mondială, sensibilă la o sumedenie de factori şi influenţe. O mai mare ofertă americană ar însemna o stabilizare a preţurilor şi o scădere a acestora prin simpla cantitate pusă la bătaie.
Dar ţelul lui Nixon de independenţă netă de importurile de energie nu este necesar dacă aceste tranzacţii se derulează cu ţări prietene Americii. Mare greşeală a făcut Obama atunci când a refuzat construcţia conductei Keystone XL şi când a forţat, astfel, Canada să îşi redirecţioneze excesul de petrol către alţi cumpărători. În altă ordine de idei, industria extractivă – cu toate sectoarele conexe – ar putea contribui la dezvoltarea economică a SUA şi la un proces de reindustrializare a economiei americane. Sunt mulţi factori în această ecuaţie şi între ei trebuie găsit un echilibru. Şi tocmai acest subiect ar trebui să fie în primplanul campaniei electorale.
Cei care îi urăsc pe bogaţi au blocat acordul fiscal de prevenire a evaziunii (Die Welt)
Cu greu a negociat Germania un compromis în ceea ce priveşte raportarea depozitelor din bănci elveţiene către fiscul german. Vă daţi seama că Elveţia nu e prea fericită să-şi divulge secretul bancar. Şi când era cât pe'aci să se semneze un document oficial, socialdemocraţii şi ecologiştii de la Berlin au găsit de cuviinţă să aibă nişte pretenţii exagerate.
În replică, autorităţile elveţiene au emis mandate de arestare pe numele mai multor inspectori fiscali germani. Dar care e problema, de fapt? Chiar dacă printre cei care beneficiază de secretul bancar elveţian se numără sau s-au numărat şi multe personaje dubioase, asta e legea în ţara cantoanelor. Mai mult, acest secret este parte din marca Elveţia care nu se lasă înscrisă în canoanele de la Bruxelles.
Pornind de la estimarea că cetăţeni germani ascund de fisc între 130 şi 180 de miliarde Euro, trei inspectori fiscali au pornit în 2010 către Elveţia pentru a cumpăra un CD cu datele a mii de presupuşi evazionişti. Contra sumei de 2,5 milioane Euro date unui hoţ, Berlinul avea să folosească acel CD pentru a atrage sume la buget şi a ancheta câteva sute de germani care nu se predaseră deja voluntar în schimbul unei amnistii, scrie RFI Romania.
Gestul nu este deloc nediscutabil şi cine încă mai crede că statul german a făcut ce a trebuit pentru a aduce înapoi „bogăţia Germaniei" are nevoie de meditaţii îndelungate în chestiuni de stat de drept. În plus, Europa trebuie să realizeze că Elveţia nu e o colonie în care trimitem cavaleria după bunul plac, ci un stat suveran cu care trebuie negociat. Berna era de acord să impoziteze discret averea germanilor şi să vireze Berlinului circa 10 milirde Euro. În schimb, cei care îi urăsc în mod tradiţional pe bogaţi – socialdemocraţii şi ecologiştii – cred că e prea puţin. Nu-i nimic, aşa o să înveţe că puţin e mai bine decât nimic.
Marea Britanie e bântuită de lipsă de viziune (The Telegraph)
Nu se ştie exact din ce motiv, dar se pare că politicienii britanici şi-au pierdut complet capacitatea de a gândi strategic. Pare că totul este luat de-a gata şi nimeni nu-şi mai adresează nicio întrebare fundamentală.
În Occident se întâmplă anumite lucruri la care nu ne mai gândim deloc. Apăsăm un buton, ne aşteptăm să se aprindă lumina. La robinet ne aşteptăm să curgă apă. La benzinărie ne aşteptăm să putem face plinul. Toate aceste lucruri nu se întâmplă însă în multe state ale lumii, aşa că ce ne face să credem că se vor întâmpla veşnic pe la noi?!
Guvernanţii britanici periclitează toate aceste premise ale civilizaţiei prin lipsa acută de gândire strategică. Să luăm sectorul energetic drept exemplu. Retragerea concernelor germane din programul nuclear britanic a lăsat o gaură enormă în strategia energetică a Londrei. Multe centrale nucleare britanice sunt pe care să fie închise, gaze şi petrol vin în majoritate din Golf, iar la capitolul electricitate ţara este la fel dependentă de importuri. Cu alte cuvinte, orice element de instabilitate internaţională poate avea un efect catastrofal asupra Regatului Unit.
E drept: planificarea pe termen lung nu aduce voturi, dar acest raţionament politicianist nu mai poate fi aplicat multă vreme. Ar trebui să le fim recunoscători predecesorilor noştri care nu gândeau aşa. În cazul Marii Britanii, e fascinant cât de multă infrastructură din perioada victoriană mai este folosită astăzi. Dacă nu vom reuşi să schimbăm raţionamentul politicienilor, mai devreme sau mai târziu vom plăti scump. Şi cel mai probabil va fi mai devreme...
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
