money.ro
Actualitatemoney.ro

Putin i-a spus lui Barroso că ceea ce a făcut Ucraina este inacceptabil

Publicat la 11.01.2009, 19:32:57

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Putin i-a spus lui Barroso că ceea ce a făcut Ucraina este inacceptabil

 

Premierul rus Vladimir Putin i-a declarat duminică preşedintelui Comisiei Europene Jose Manuel Barroso că acţiunile Ucrainei în ceea ce priveşte acordul pentru supravegherea tranzitului de gaz rusesc spre Europa sunt "inadmisibile", potrivit agenţiilor ruse, citate de AFP.
 
Într-o discuţie telefonică iniţiată de Barroso, "Putin a atras atenţia interlocutorului său asupra faptului că orice adăugiri la protocolul semnat la Moscova de reprezentanţii Rusiei şi Uniunii Europene, al căror conţinut nu a fost coordonat cu partea rusă, sunt inadmisibile", potrivit serviciului de presă al Guvernului rus.
 
Putin a afirmat că este la curent cu faptul că partea ucraineană a adăugat o frază documentului ce fusese semnat anterior de Moscova.
 
Preşedintele rus Dmitri Medvedev afirmase mai devreme că documentul semnat de Moscova a fost modificat ulterior de partea ucraineană.
 
Potrivit AFP, Medvedev a afirmat că o frază a fost adăugată de partea ucraineană în textul acordului ce fusese semnat anterior de Moscova, ceea ce face documentul nul şi neavenit din punctul de vedere al Rusiei.
 
Potrivit presei ruse, Rusia a primit duminică documentul semnat de Kiev în cursul nopţii, iar acesta este însoţit de o anexă al cărei conţinut deocamdată nu a fost detaliat.
 
 
Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite