Premierul rus Vladimir Putin a declarat că prima conducă petrolieră a Rusiei spre Asia trebuie să fie gata cât mai rapid, subliniind astfel supremaţia energetică a Rusiei chiar înainte de summitul UE dedicat crizei din Georgia.
Potrivit RIA Novosti, Putin a semnat un ordin guvernamental "privitor la accelerarea construirii tronsoanelor conductei Siberia de Est-Oceanul Pacific". El se afla duminică la Kozmino, unde un uriaş terminal petrolier este construit pe coasta Pacificului, pentru a prelua petrolul din conducta construită de Transneft.
Rusia, al doilea producător de petrol al lumii, se confruntă cu criticile dure ale Statelor Unite şi Europei în urma recunoaşterii independenţei regiunilor separatiste Osetia de Sud şi Abhazia. Şefii UE se vor întâlni luni la un summit extraordinar, pentru a discuta despre situaţia creată de Rusia după controfensiva sa în Georgia. UE recunoaşte că este dependentă de Rusia în sectorul petrolului şi gazelor.
Conducta rusă spre Asia, care va pleca din estul Siberiei şi va parcurge mii de kilometri până pe coasta Pacificului, a fost prezentată de Kremlin ca un mod de diversificare în condiţiile dependenţei Moscovei de vânzările spre UE făcute în domeniul energetic. Însă construcţia a fost întârziată cu un an şi costurile au crescut, din cauza mediului dificil de lucru din Siberia şi a infrastructurii inexistente.
Putin se ocupă personal de acest proiect şi, cât a fost preşedinte, a depus eforturi pentru a construi legături mai strânse cu China. Cea mai recentă dată avansată pentru prima parte a conductei este sfârşitul lui 2009.
Sursa: NewsIn
Putin readuce în discuţie conducta petrolieră rusă spre Pacific, înaintea summitului UE
Publicat la 31.08.2008, 15:09:23
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Din Moldova până în Argentina. Amploarea unei operațiuni globale împotriva traficului de persoane

Actualitate
Bucureștenii respiră cel mai poluat aer din UE! TOP 10 zone unde nivelul poluării a ajuns alarmant

Actualitate
