Statele riverane la Marea Caspică au nevoie de un nou canal de navigaţie care va accelera dezvoltarea coridorului internaţional de transport Nord-Sud, însă pregătirea unui astfel de proiect ar putea fi frânată din cauza divergenţelor politice.
Momentan este dificil să fie evaluat costul unui astfel de proiect, ai cărui parametrii sunt încă necunoscuţi, dar acesta s-ar putea ridica la 10-15 miliarde de dolari, estimează şeful serviciului de analiză al grupului de investiţii Vika, Alexei Pavlov.
Avantajele acestui proiect sunt evidente.
În urma construirii canalului, pe de-o parte, Rusia ar putea să controleze coridorul de export dintre Asia şi Europa, lucru ce îi va spori considerabil prestigiul politic, iar pe de altă parte, ar oferi un impuls puternic statelor din sudul Rusiei.
Din punct de vedere al proiectelor ruseşti din Marea Caspică, viitorul canal ar putea deveni un nou coridor de transport al petrolului, fapt ce nu e mai puţin important.
"Canalul ar putea deveni o ramificaţie a proiectului Bourgas-Alexandroupolis", a estimat şeful departamentului de analiză a pieţei din partea băncii comerciale Sobinbank, Alexandre Razouvaiev.
Conform părerii unanime a analiştilor, construcţia celui de-al doilea canal Volga-Don depinde de reglementarea problemelor economice.
China şi Kazahstanul sunt primele state ce ar putea fi interesate de constuirea acestui canal.
"China şi-ar putea reduce considerabil durata transportului exporturilor sale în Europa şi, prin urmare, îşi va creşte substanţial cifra de afaceri a schimburilor comerciale", a explicat Pavlov.
Potrivit lui Pavlov, transportul mărfurilor din sud-estul Asiei spre Europa durează două luni. Construcţia unui canal ar putea reduce această durată de transport la zece zile.
Kazahstanul este interesat în egală măsură de perspectiva livrărilor de hidrocarburi în Europa fără a folosi intermediari: mai mult de 70% din petrolul kazah exportat tranzitează la ora actuală Rusia.
"Putem să ne înţelegem cu toate statele riverane la Marea Caspică, cu excepţia Azerbaidjanului", a estimat Alexandre Razuvaiev.
Poziţia Azerbaidjanului poate fi legată de proiectul construirii gazoductului trans-caspian ce traversează teritoriul Kazahstanului, ocolind Rusia.
Un număr mare de experţi estimează că pregătirile pentru acest proiect, fără a lua în calcul construcţia propriu-zisă, va dura mulţi ani.
Este adevărat că Rusia poate să construiască canalul fără ajutorul altor state, însă nu va putea să asigure un nivel rentabil de navigaţie, tocmai de aceea fiind nevoie de o înţelegere cu toate ţările riverane la Marea Caspică.
Sursa: NewsIn
Putin vrea un canal de navigaţie între Marea Neagră şi Marea Caspică
Publicat la 17.10.2007, 12:59:20
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Zi de corecții la BVB, pe fondul unei lichidități scăzute
Piețe financiare
Curs BNR valabil 21 august 2026: Euro urcă la 5.2535 lei. Cât costă un dolar

Piețe financiare
Aurul revine spre 4.500 de dolari pe uncie. Băncile centrale cumpără din nou masiv

Piețe financiare
Moderna explodează pe bursă după un progres major în lupta împotriva cancerului. Acțiunile au crescut cu peste 170% într-o singură zi
Piețe financiare
