money.ro
Piețe financiaremoney.ro

PWC: În România, o companie are nevoie de 222 de ore anual pentru a plăti cele 17 taxe diferite

Publicat la 30.12.2010, 07:53:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
PWC: În România, o companie are nevoie de 222 de ore anual pentru a plăti cele 17 taxe diferite

În România, taxele înghit 44,9% din profitul companiilor, un procent apropiat de media din Uniunea Europeană, de 44,2%. Cel mai greu atârnă cheltuielile cu forţa de muncă: acestea reprezintă aproape trei sferturi din banii care merg pe taxe.

"În România avem şapte contribuţii sociale diferite care reprezintă costul companiei. În total, acestea au o pondere de 32,3% în profitul comercial ceea ce reprezintă de două ori media la nivel global şi este peste media la nivelul UE, de 28,4%," a precizat Susan Symons, tax partner PricewaterhouseCoopers.

Timpul necesar pentru a plăti taxele în România este de 222 de ore. Cel mai mult consumă plata taxelor cu forţa de muncă, iar la fiecare plată cel mai mult durează analiza şi pregătirea cifrelor. În România o companie plăteşte 17 taxe diferite faţă de 11 cât este media Uniunii şi de 9 cât este media la nivel global.

"Deci avem 17 taxe, dar acestea au nevoie să fie achitate în 113 plăţi. Numai Ucraina ne bate la acest capitol cu 135 de plăţi anual pentru o companie," a declarat Peter de Ruiter, partner PricewaterhouseCoopers.

Cehia face anual 6 sau 7 plăţi în timp ce în Ungaria se face o plată pe an pentru fiecare taxă. Reprezentanţii PriceWaterhouseCoopers au dat exemplul Suediei unde deşi impozitele nu sunt deloc mici, colectarea este foarte eficientă.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite