"În privinţa Europei Centrale şi de Est, Varşovia pare să fie favorizată mai mult decât oricare alt oraş. Totuşi şi Istambul-ul, considerat de mulţi ca parte a acestei regiuni, pare să fie să fie şi el favorizat. Este mai ales cazul în care vorbim despre investiţii viitoare , pentru că sondajul arată că Istambul-ul este pe primul loc şi Varşovia pe IV", a declarat partenerul PWC, Brian Arnold.
"Lipsa banilor nu mai reprezintă o problemă pentru investitorii în real-estate, însă pretenţiile lor au crescut pe măsură ce aptetitul faţă de risc s-a diminuat", a precizat Brian Arnold.
Cred că percepţia este că există foarte mult capital pregătit pentru investiţii în piaţa imobiliară. Probabil, investitorii se concentrează mai mult acum pe investiţiile deja existente, pe proprietăţi gata construite şi mai puţin pe dezvoltări noi. Fondurile sunt în continuare greu de strâns şi de aceea preţurile vor rămâne ridicate", a mai explicat Arnold.
Specialiştii PriceWatherhouseCoopers speră să pună anul acesta şi Bucureştiul pe harta celor mai atractive oraşe din punct de vedere imobiliar.
"Cu toată speranţa, pe măsură ce competiţia este atât de mare pe pieţele dezvoltate, oamenii vor fi forţaţi din nou să orienteze către Est. Să sperăm că astfel lucrurile se vor îmbunătăţi în Bucureşti. Cel puţin asta vedem. Mai ales în ultima lună avem clienţi noi şi interesul lor este în creştere", a completat partenerul PWC.