RAAN va organiza în acest sens o licitaţie deschisă pe 25 ianuarie. Lucrările vor fi suportate de RAAN din alocaţii bugetare şi din surse proprii şi au o durată de opt luni începând de la data atribuirii contractului.
Proiectul include construcţii şi instalaţii aferente (amenajări interioare/exterioare şi finisaje speciale), instalaţii de încălzire, instalaţii sanitare, instalaţii electrice de iluminat, de curenţi slabi, instalaţii de alimentare cu gaze, dar şi un depozit de reactivi şi substanţe chimice.
Companiile interesate trebuie să depună o garanţie de participare de 33.400 lei şi o garanţie de bună execuţie de 10 %, respectiv 5% pentru IMM-uri, din preţul contractului de execuţie, lucrări fără TVA.
RAAN se află sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi are sediul în oraşul Drobeta Turnu Severin. Regia are ca obiect principal de activitate producerea apei grele şi a produselor conexe, producerea de energie electrică şi termică pentru folosinţa industrială şi casnică, precum şi activităţi de inginerie tehnologică pentru obiective nucleare şi cercetări în domeniul nuclear, având în componenţă sucursale de producere a apei grele, a energiei electrice şi termice, de inginerie tehnologică pentru obiective nucleare şi de cercetări nucleare.
RAAN are totodată patru sucursale: termocentrala Romag-Termo, fabrica de apă grea Romag-Prod, Sucursala Cercetări Nucleare Piteşti şi SITON (Sucursala de Inginerie Tehnologică pentru Obiective Nucleare).
RAAN investeşte 1,7 milioane lei în retehnologizarea staţiei de tratare a deşeurilor radioactive
Publicat la 09.01.2011, 14:59:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
BVB în săptămâna 17-21 august 2026: Electrica în avangarda creșterilor, pe fondul volatilității energetice

Piețe financiare
Ușoare creșteri pe bursă. Indicele BET se apropie de un record absolut
Piețe financiare
