"Ciudat. Cele două ministere, respectiv Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi Ministerul Finanţelor Publice nu ştiu care este situaţia bugetului de venituri şi cheltuieli pe 2009. Dacă la MTI am fost informaţi că, până miercurea viitoare, bugetul de venituri şi cheltuieli pe 2009 nu va fi aprobat, întrucât ieri (miercuri-n.r.) a fost aprobat doar un memorandum, cei de la Ministerul Finanţelor Publice spun că bugetul a fost aprobat deja şi în aproximativ cinci zile va fi publicat în Monitorul Oficial", a spus Ion Rădoi, la ieşirea de la negocierile cu Ministerul Finanţelor Publice (MFP).
Mitingul de protest de la sediul Ministerului Finanţelor Publice a încetat în jurul orei 14.20. Sindicaliştii Metrorex au spus că vor aştepta să se lămurească această situaţie pentru a putea începe negocierile pentru noul contract colectiv de muncă.
Preşedintele Uniunii Sindicatului Liber Metrou, Ion Rădoi, a declarat joi că angajaţii Metrorex vor intra în grevă generală începând cu 15 noiembrie, dacă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2009 nu va fi aprobat şi nu va exista o renegociere a contractului colectiv de muncă.
Sindicaliştii Metrorex au protestat joi, începând cu ora 11.00 la sediile Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi Ministerului Finanţelor Publice, nemulţumiţi că la 1 noiembrie le expiră contractul colectiv de muncă şi că bugetul de venituri şi cheltuieli pe 2009 nu a fost încă aprobat.
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, Marius Militaru, a declarat că Uniunea Sindicatelor Libere Metrou (USLM) va fi amendată cu o sumă între 1.000 lei şi 10.000 lei, deoarece a depăşit timpul alocat pentru desfăşurarea mitingului de protest.
Uniunea Sindicatelor Libere Metrou (USLM) a avut autorizaţie pentru mitingul de protest de joi în intervalul orar 11.00-13.00.