money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Radu Berceanu: Soluţia crizei de la CFR stă chiar în mâna liderilor sindicali

Publicat la 30.04.2009, 10:34:15

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Radu Berceanu: Soluţia crizei de la CFR stă chiar în mâna liderilor sindicali

Calea Ferată Română este într-o situaţie extrem de dificilă şi dacă nu se iau măsuri urgente şi drastice, unele dintre companiile CFR şi-ar putea opri activitatea într-o lună, maximum două, a declarat ministrului Transporturilor, Radu Berceanu, după greva de ieri a sindicaliştilor din CFR. Berceanu a reamintit de datoria de peste 400 de milioane de euro pe care CFR o are la energia electrică, din cauza căreia ar putea fi întreruptă alimentarea cu curent a gărilor şi a întregului sistem feroviar.

"Până la urmă, decizia este, dacă vreţi, chiar la mâna liderilor sindicali. Ei pot să spună creştem veniturile cu 10%, 5%, pentru că noi vom lua măsuri. Liderii de sindicat pot să spună, nu vom da pe nimeni afară şi de la un anumit nivel încolo vom micşora veniturile. Putem să discutăm mixuri, amestecuri între aceste două variante. Mai reducem şi din veniturile foarte mari, mai reducem şi din numărul de personal", a declarat Radu Berceanu, ministrul Transporturilor.

Peste 10 mii de ceferişti au protestat miercuri în capitală, nemulţumiţi de planul de restructurare anunţat de Ministerul Transporturilor. Sindicaliştii au cerut autorităţilor să renunţe la disponibilizări.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite