"Deşi în prezent leul se depreciază, pe termen mediu, evoluţia monedei naţionale nu va sprijini balanţa de plăţi", a declarat Crăciun. "După primele şase luni din 2008 vom vedea efectele deprecierii, ale unui leu mai slab asupra exporturilor şi asupra deficitului. Exportatorii vor avea mai multă activitate", a adăugat el. De altfel, pentru ca efectul slăbirii monedei naţionale să fie resimţit de exportatori, un curs de 3,50 lei/euro ar trebui susţinut mai mult timp, a explicat directorul de investiţii al Interamerican Fond de Pensii.
Leul s-a depreciat cu 16% din iulie până în prezent, în condiţiile în care numai în luna noiembrie, volatilitatea cursului de schimb pe piaţa interbancară a depăşit 11%, un nivel apropiat de limita de volatilitate maximă de 15% menţionată de guvernatorul BNR. Politica de dobândă a BNR urmăreşte prevenirea devalorizării în exces a monedei naţionale, astfel încât e posibil ca în 2008 să avem un curs de schimb cu 4-5% peste nivelul mediu din 2007, deşi "se aude în piaţă" că euro va fi cotat la 4 lei, a mai spus Crăciun, care a menţionat că nu crede în astfel de scenarii. "Probabil în 2008, în prima jumătate a anului, cursul va fi între 3,45-3,65 lei/euro, pentru ca apoi să reia trendul de apreciere faţă de euro", a spus Crăciun.
El crede, de altfel, că BNR nu va lăsa leul să se deprecieze excesiv şi va interveni prin politica de dobândă pentru a evita deraieri inflaţioniste. "BNR vrea un leu mai slab - dar nu unul extrem de slab - pentru a corecta dezechilibrele externe", a spus Crăciun, care estimează un curs "convenabil" de 3,50-3,55 lei/euro "şi nu unul la 3,65 cum ajunsese, astfel încât preţul să fie atrăgător pentru a cumpăra şi vinde".
"În 2008, BNR nu are altă soluţie decât să continue cu politica restrictivă prin limitarea deprecierii, descurajarea creditului şi stimularea economică", consideră Crăciun, care a amintit că guvernatorul Isărescu menţionase de posibilitatea de a crea o "foame de bani" prin creşterea intempestivă a dobânzilor de pe piaţa interbancară. Crăciun spune, însă, că aceasta nu este o soluţie bună, deoarece "vizează efectul şi nu cauza", şi că, în acest fel, BNR poate doar să descurajeze speculaţia. El estimează că BNR va majora dobânda cheie cu 0,50-1 puncte procentuale în viitor sau "chiar mai mult, în funcţie de evoluţia cursului de schimb".
La finalul lunii octombrie, BNR a majorat de altfel dobânda de politică monetară cu 0,5 puncte procentuale până la 7,50%, după ce în prima jumătate a anului o redusese de patru ori consecutiv, de la 8,75% la 7%. Motivaţia principală a urcării dobânzii cheie a fost, potrivit comunicatului publicat de banca centrală, saltul inflaţiei anuale la 6,84% în octombrie, de la 6,03% în septembrie şi 4,96% în august, ceea ce a determinat şi revizuirea semnificativă în sus a prognozei de inflaţie a BNR pentru finalul anului, de la 3,9% la 5,7%.
Evoluţia inflaţiei a ieşit din culoarul avut în vedere de banca centrală - de 3-5% - şi va rămâne astfel şi în prima jumătate a anului viitor, ceea ce face ca presiunea inflaţionistă să persiste. În acest context e posibil ca ţinta de inflaţie pentru acest an să fie depăşită cu mult, chiar peste 6%, şi există pericolul ca ţinta pentru 2008 să fie, de asemenea, ratată, a menţionat Crăciun. BNR a anunţat o ţintă de 4% la sfârşitul lui 2007 şi de 3,8% pentru 2008, cu un culoar de variaţie de plus sau minus un punct procentual.
Sursa: NewsIn
Radu Crăciun: Deprecierea leului nu va fi de durată şi se va simţi în exporturi peste şase luni
Publicat la 27.11.2007, 12:15:14
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 25 august 2026: 1 euro = 5.2536 lei. Leul câștigă ușor teren

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
