Radu Oprea, reacție la Rareș Bogdan și atacul la ANRE: ”A acționat emoțional”
Publicat la 02.09.2022, 11:27:52
Purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Ştefan Radu Oprea a declarat vineri, pentru News.ro, în urma solicitării lui Rareş Bogdan privind revocarea întregii conduceri a ANRE, că liberalul ”a acţionat emoţional, pentru că nu s-a uitat în Monitorul Oficial pentru a vedea că Ordonanţa este semnată şi avizată de ANRE” şi a precizat că schimbarea vine oricum pe cale naturală, în cazul ANRE, pentru că actualei conduceri îi expiră mandatul în această toamnă.
”Eu nu dau crezare la zvonuri sau la diverse chestiuni pe surse, mă uit pe documentul oficial. În cazul Ordonanţei cu măsurile din energie, aceasta este publicată deja în Monitorul Oficial, în Monitor s-a văzut că e semnată de ANRE şi că preşedintele ANRE a avizat favorabil. Acestea sunt faptele, restul probabil este cancan”, a spus Oprea.
El a afirmat că, dacă este să intrăm în registrul de a fi foarte supăraţi şi a reacţiona rapid, ”el este obşinuit cu domnul Rares Bogdan şi îşi aminteşte când spunea că va elimina în 30 de zile pensiile speciale.
”Din această perspectivă, cred că a acţionat emoţional, nu s-a uitat în Monitorul Oficial pentru a vedea că Ordonanţa este semnată şi avizată de ANRE, elaborată în grupul de lucru interministerial. Astea sunt faptele”, a mai comentat Ştefan Radu Oprea.
El a continuat: ”Cred că a fost o chestiune emotională a domnului Rareş Bogdan, nu cred că că trebuie să mergem mai departe în discuţie”.
Purtătorul de cuvânt al PSD a precizat că în cazul ANRE, oricum ”schimbarea vine pe calea naturală”, amintind că mandatul actualei conduceri a Autorităţii expiră în această toamnă.
”Oricum se schimbă componenţa ANRE. Acum, că ştim oricum că se schimbă, să spunem că ne-am enervat..”, a mai comentat Oprea.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Politic
România, 110 zile fără guvern cu puteri depline
Politic
Nicușor Dan pleacă la New York. Președintele României va susține un discurs la ONU

Politic
Oana Țoiu, mesaj la CNN despre apărarea Ucrainei: „Nu facem suficient”

Politic
Legea salarizării intră în linie dreaptă. Proiectul care ar trebui să respecte PNRR și constrângerile bugetare, pe masa partidelor

Politic
