Odinioară printre cele mai bogate vedete din televiziune, Radu Pietreanu își câștigă traiul ca la începuturi, cu chitara în spate. Artistul ce a făcut milioane de euro din umor, susține mici concerte prin cafenele și la festivaluri folk.
Greaua cumpănă prin care a trecut, artistul ce a inventat Vacanța Mare, cel mai popular grup de comedie din ultimii 30 de ani, a fost nevoit să vândă tot ce avea de valoare.
Pentru o serie de operații cruciale și medicamentația ulterioară, Pietreanu (59 de ani) a vândut vila din Băneasa și toate bunurile sale. Experiența prin care a trecut a fost traumatizantă! ”Am și murit un pic, un minut să zic așa. Pe lumea cealaltă e o liniște… Eu vreau prieteni, vreau gălăgie. Când m-am întors, trecuseră trei săptămâni pe pământ. Eram un cadavru care a stat trei săptămâni pe o canapea, fără să vorbească, fără să mănânce, fără să nimic. Slăbisem 36 de kilograme. De la 96 kg, aveam 60. Când m-am ridicat, am făcut doi pași, am căzut. Nu mai aveam carne între piele și os”, a povestit Radu Pietreanu, care alături de Mugur Mihăescu au încasat multe milioane de euro de la Pro TV, dar mai ales de la Kanal D pentru scenetele lor din perioada ”Vacanța Mare”.

Radu Pietreanu își câștigă traiul ca la începuturi, cu chitara în spate ”Asta mă ține în viață, energia pe care am dezvoltat-o de-a lungul vieții”







