Aceasta a subliniat că, în următorii ani piaţa îşi va menţine ritmul de creştere. Astfel, vor mai fi cel puţin doi ani de creşteri la preţurile apartamentelor vechi şi cel puţin patru ani la locuinţele noi.
"În ceea ce priveşte următorii ani, pe piaţa imobiliară românească, ne putem aştepta peste circa doi ani la o stagnare a preţurilor apartamentelor din blocurile vechi şi, ulterior, la o scădere faţă de nivelul care se va fi ajuns atunci. Acest lucru se va întâmpla datorită concurenţei în curs de intensificare pe piaţa dezvoltărilor imobiliare rezidenţiale noi, şi mă aştept ca în următoarea perioadă să intre mari jucători pe piaţă, iar când spun mari jucători mă refer la cei care au posibilităţi de investiţie de ordinul sutelor de milioane de euro şi care pot realiza importante economii", a declarat Zilişteanu.
"Potenţialul de creştere al pieţei imobiliare româneşti va mai dura probabil patru - cinci ani, fiindcă România, în calitate de ţară emergentă oferă yield-uri duble faţă de aceleaşi investiţii, cu acelaşi grad de risc, în ţările din vestul Europei. Această diferenţă se va micşora cu timpul", a mai precizat acesta.
Radu Zilişteanu: Potenţialul de creştere al pieţei imobiliare româneşti va mai dura patru-cinci ani
Publicat la 21.08.2007, 10:16:09
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
