Casa de Economii şi Consemnaţiuni (CEC) ar putea să deţină o cotă de piaţă de 4,4-4,5% la finele anului 2007, în funcţie de cum vor evolua şi celelalte bănci din sistem, a declarat, joi, preşedintele CEC, Eugen Rădulescu, la The Money Channel.
"Cred că va creşte cota de piaţă a CEC până la 4,4-4,5% din sistemul bancar la finele acestui an, dar rămâne de văzut dacă băncile celelalte se vor mişca la fel de repede", a spus Rădulescu.
CEC deţinea active de 6,12 miliarde lei (1,73 miliarde euro) la sfârşitul lunii septembrie 2006 şi controla în acest fel 4,04% din piaţa bancară românească, potrivit datelor băncii centrale.

