Rafila a spus când scăpăm de masca de protecție: Va fi opțională.
Publicat la 06.04.2021, 15:45:55
Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății îşi susţine punctul de vedere şi reafirmă că românii ar putea scăpa în toamnă de mască, iar aceasta ar putea deveni opţională, asta numai dacă ''vom avea o transmitere sporadică''.
Profesorul Alexandru Rafila susţine că din toamnă vom putea scăpa de mască, în momentul în care se va atinge pragul de 10 milioane de persoane imunizate.
Într-o intervenție la Antena 3, Alexandru Rafila a vorbit despre scenariul care ar putea fi posibil peste câteva luni.
''Am auzit și declarația domnului prim-ministru, referitoare la data de 1 iunie. Eu o să vă spun sincer, dacă eram în locul dânsului, făceam în așa fel încât să am o medie de 100.000 de persoane vaccinate zilnic și să fim siguri că pe platforma penru vaccinare sunt 2-3 milioane de persoane înscrise și atunci puteam să fac această declarație. Deocamdată avem 750-780.000 de persoane pe platformă și o medie de 50-55.000 de doze de vaccin administrate zilnic.
Dar, să putem să ajungem la ceea ce își propune domnul prim-minisru, trebuie să atingem cifrele pe care vi le spun eu. Asta este problema. Ajungem să vaccinăm 100.000 medie pe zi? Reușim să păstrăm ritmul acesta de vaccinare și să convingem lumea să se înscrie pe platformă? Atunci sigur că o să putem să avem o siguranță pentru data de 1 iunie și cu atât mai mult pentru sfârșitul toamnei. O să fie cu totul altă situație, pentru că transmiterea comunitară va continua pe deoparte.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.


