Raidul de miercuri al serviciilor speciale ucrainene la compania de stat energetică Naftogaz se referea la o cantitate de gaz pe care compania ar fi luat-o ilegal de la intermediarul RosUkrEnergo şi destinată României, Ungariei şi Poloniei, scrie cotidianul Moscow Times în ediţia electronică.
SBU investighează Naftogaz pentru confiscarea a 6,3 miliarde de metri cubi de gaz de la compania privată RosUkrEnergo, a declarat un şef adjunct al SBU, Valeri Horoşkovski. Gazul luat de Naftogaz urma să fie livrat de RosUkrEnergo clienţilor săi - România, Polonia şi Ungaria.
"Trebuie să vorbim despre crearea şi existenţa unui grup mare de oficiali publici, inclusiv câţiva lideri guvernamentali, care au făcut o tranzacţie mai degrabă ilegală", a declarat Horoşkovski în Parlament. El nu a menţionat numele companiei care ar fi fost păgubită, dar Timoşenko a precizat că este vorba despre RosUkrEnergo. Compania a intermediat mai mulţi ani tranzacţiile dintre Gazprom şi Naftogaz, până anul acesta, când a fost eliminată prin contractul direct încheiat în ianuarie cu grupul rus, cu acordul lui Timoşenko.
Sursa: NewsIn



