money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Raiffeisen anunţă un profit consolidat de 566 de milioane de euro pe semestrul I

Publicat la 07.08.2008, 08:47:52

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Raiffeisen anunţă un profit consolidat de 566 de milioane de euro pe semestrul I

Profit consolidat la 6 luni de 565,7 milioane de euro pentru grupul Raiffeisen, ale cărui active au crescut în prima parte a anului cu 10,9% până la 81 de miliarde de euro. Activele Raiffeisen România depăşeau la sfârşitul lui iunie 5,8 miliarde de euro , în creştere cu 3,6% faţă de anul trecut.

Cele mai profitabile subsidiare ale băncii au fost cele din Rusia şi fostul spaţiu sovietic, care au adus 36% din profitul băncii. Totodată, companiile şi instituţiile nefinanciare au avut o contribuţie mai mare la profitul total decât segementul de retail. Volumul creditelor a depăşit la sfârşitul lui iunie 56 de miliarde de euro, în timp ce depozitele atrase au urcat la 43,6 miliarde de euro. Astfel volumul creditelor a crescut de două ori mai repede decât cel al depozitelor, în ciuda problemelor de lichiditate la nivel internaţional.

La sfărşitul lui iunie creditele neperformante se ridicau la 1,3 miliarde de euro, în creştere cu 300 de milioane de euro faţă de sfârşitul lui 2007. Veniturile nete au crescut cu 30,3% până la 2,28 de miliarde de euro. Veniturile din dobânzi au crescut cu 38,8% până la 1,5 miliarde de euro , în timp ce veniturile din comisionae au depăşit uşor 700 de milioane de euro , în creştere cu 22,8%.

Cea mai mare creştere a veniturile din dobânzi a fost înregistrată în Europa de sud est, zonă de care aparţine şi Raiffeisen România. Costurile administrative au crescut cu 25% , până la 1,25 de miliarde de euro. Jumătate din cheltuielie totale au fost costuri cu personalul. Raiffeisen a cheltuit în primele 6 luni ale anului 62 de milioane de euro pe publicitate şi 141 de milioane de euro pe spaţii de birouri. Banca austriacă a deschis în prima partea a anului 34 de noi unităţi în România.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite