Odată cu dezvoltarea pieţei bancare se înmulţesc şi fraudele bancare, iar specialiştii noştri împreună cu profesioniştii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul de Investigare a Fraudelor - au început să colaboreze pentru prevenirea şi combaterea acestor fenomene", a spus directorul din direcţia consumer risk Raiffeisen Bank, Mihai Răuţă.

Programul include tipărirea de materiale informative, disponibile în toate unităţile Raiffeisen Bank din Bucureşti, care prezintă metode de identificare, detectare şi raportare a fraudelor bancare.

"Colaborarea băncii cu Poliţia Municipiului Bucureşti va facilita identificarea, comunicarea, urmărirea şi reţinerea persoanelor care sunt implicate în tentative de fraudă la Raiffeisen Bank", a spus şeful Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, comisarul şef Dan Călin.

Clienţii Băncii Comerciale Române (BCR), Bancpost şi Raiffeisen Bank sunt, în aceste zile, ţinta unor atacuri de tip "phishing", a avertizat, miercuri, un comunicat al companiei din domeniul IT Softwin, producătorul antivirusului BitDefender.

"Două dintre tipurile de mesaje, cele ce vizează clienţii BCR şi Bancpost, sunt realizate de acelasi autor, au acelaşi template, sunt trimise de pe acelasi IP, iar link-urile din mesaje trimit către acelaşi server de găzduire", mai arată comunicatul Softwin.

Mesajele ce au ca ţintă clienţii Raiffeisen au, însă, un format (template) diferit de primele şi este trimis de pe o altă adresă IP.

Sursa: NewsIn