money.ro
Piețe financiareSorin Simon

Raiffeisen Bank: Profitul net a crescut cu 12% în 2010

Publicat la 29.03.2011, 08:13:58

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Raiffeisen Bank: Profitul net a crescut cu 12% în 2010

Rezultatele sunt auditate şi respectă standardele International Financial Reporting Standards (IFRS).

La sfârşitul anului 2010, valoarea totală a activelor Raiffeisen Bank era de 5,11 miliarde de euro, în creştere cu 9% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. În decurs de un an, volumul total al creditelor a crescut cu 18%, ajungând la 3,04 miliarde euro, în timp ce volumul depozitelor a crescut cu 9%, la 3,69 miliarde euro.

Raportul credite/depozite era de 83% la sfârşitul lui 2010, faţă de 76% la finele anului anterior. Rata solvabilităţii (incluzând profitul) era de 13,3% la sfârşitul lui 2010.

Raiffeisen Bank a investit un miliard de euro în titluri de stat, în 2010, cu o uşoară creştere de sub 10% faţă de 2009.

Cheltuielile operaţionale ale Raiffeisen Bank, de 266 milioane euro, au fost uşor mai mici decât în anul precedent (269 milioane euro), iar venitul net a scăzut cu 8%, la 413 milioane euro. Raportul cost/venituri al băncii a crescut la 64,5% în 2010, de la 60% în anul precedent.

Dimensiunea bazei de clienţi a Raiffeisen Bank a rămas neschimbată în 2010, la aproximativ 2 milioane, dintre care aproape 105.000 IMM-uri şi 8.000 de clienţi corporate.

La sfârşitul anului 2010, reţeaua Raiffeisen Bank cuprindea 540 de unităţi, faţă de cele 559 de la finalul anului precedent, precum şi o reţea de 1.000 de ATM-uri şi 8.600 de terminale POS.  Banca avea 6.104 angajaţi la sfârşitul anului 2010, uşor în scădere faţă de 6.138 la finele lui 2009.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite