Banca a deschis, anul trecut, 167 de noi unităţi bancare, ajungând la o reţea de aproape 435 de sucursale şi agenţii. De asemenea, pentru 2010, ţinta grupului este să ajungă, în România, la o reţea de 600 de unităţi.
Pe segmentul de retail, volumul creditelor acordate de Raiffeisen Bank România a ajuns, la sfârşitul anului trecut, la 1,8 miliarde euro, prin acordarea de noi împrumuturi în valoare de 538 milioane euro în 2007. Volumul creditelor ipotecare a ajuns la 660 milioane euro, în creştere cu 74%, în special datorită activităţii desfăşurate prin aşa-numitele "Mortgage Centers".
Pe segmentul împrumuturilor pentru companii, volumul finanţărilor acordate de Raiffeisen Bank a ajuns la 1,7 miliarde euro la sfârşitul anului, în creştere cu 33% faţă de decembrie 2006. Depozitele atrase de la clienţi pe acest segment au ajuns, în 2007, la o valoare de 1,5 miliarde euro, în creştere cu 9% faţă de finalul anului 2006.
Grupul mai deţine în România şi Raiffeisen Asset Management, care administrează patru fonduri mutuale cu active în valoare totală de 45 milioane euro. Compania este între primele trei din piaţă, cu o cotă de aproximativ 14%, se mai arată în raportul companiei mamă.
Raiffeisen Leasing IFN, a treia companie din piaţă românească de leasing, a încheiat afaceri în valoare de 252 milioane euro anul trecut, cu 60% peste nivelul din 2006.
Cele mai valoaroase active deţinute de Raiffeisen International în Europa Centrală şi de Est sunt cele din Rusia, totalizând 12,17 miliarde euro la sfârşitul anului trecut, în creştere cu 44,7% faţă de finalul lui 2006. Cea mai rapidă creştere a înregistrat-o grupul în Kazahstan, unde valoarea activelor a avansat, anul trecut, cu 138% până la 118 milioane euro.
Activele Raiffeisen International au avansat cu 30,2% anul trecut, până la 72,7 miliarde euro.
Raiffeisen International, divizia pentru operaţiunile est-europene ale grupului Raiffeisen, a afişat joi o creştere de 42% a profitului net în 2007, la 841 milioane euro, depăşind estimările analiştilor, care prevedeau un profit net de 819 milioane euro.
Profitul net al Raiffeisen Bank România urcase în 2006 cu 1,1% faţă de 2005, până la 52,94 milioane euro.
Sursa: NewsIn
Raiffeisen Bank România şi-a sporit activele cu 7%, la 4,4 miliarde euro în 2007
Publicat la 27.03.2008, 08:40:17
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
