money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Raiffeisen Capital & Investment Bucuresti va intermedia listarea Transgaz

Publicat la 02.03.2007, 12:01:52

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Raiffeisen Capital & Investment Bucuresti va intermedia listarea Transgaz

Raiffeisen Capital & Investment Bucureşti a fost aleasă pentru a intermedia listarea la Bursa de Valori Bucureşti a unui pachet de 10% din acţiunile companiei transportatoare de gaze naturale Transgaz.

"Transgaz SA va promova o ofertă publică iniţială primară de vânzare de acţiuni, în vederea admiterii la tranzacţionare pe piaţa reglementată, administrată de Bursa de Valori Bucureşti, a unui pachet de acţiuni nou-emise de 10%. Pachetul face parte din capitalul social care ar rezulta în urma majorării, prin oferta publică iniţială primară, de vânzare de acţiuni, în cazul în care acţiunile nou emise ar fi subscrise integral', menţionează un comunicat al societăţii.

Preşedintele Raiffeisen Capital & Investment Bucureşti, Dana Mirela Ionescu, a declarat, vineri, că listarea Transgaz este posibilă în acest an, numai dacă toate procedurile vor fi începute 'în forţă'.

'Este prematur să spunem acum cât va dura listarea. Cred că este posibilă în 2007, dacă vom începe în forţă. Trebuie să semnăm mai întâi contractul şi apoi să vedem în ce stadiu este compania şi dacă toate datele tehnice sunt în regulă', a spus responsabilul Raiffeisen Capital&Investment. Potrivit acesteia, de-abia după ce vor fi parcurse aceste două etape se va putea trece la evaluarea companiei, pentru a stabili un preţ de vânzare pe acţiune.

În cursa pentru listarea Transgaz, alături de câştigătorul Raiffeisen Capital&Investment Bucureşti, se mai aflau alte patru companii, sindicate şi consorţii, care depuseseră oferte până la expirarea termenului. Ministerul Economiei şi Comerţului (MEC) vrea să listeze Transgaz în 2007 şi Romgaz, Nuclearelectrica şi Hidroelectrica în 2008.

Astfel, la începutul lunii septembrie, depuseseră oferte şi BCR Securities SA Bucureşti în colaborare cu CA IB, sindicatul BRD Securities - Groupe Societe Generale Bucureşti şi EFG EUROBANK Securities SA Bucureşti, sindicatul de intermediere format din SSIF Broker SA Cluj-Napoca (manager de sindicat), HTI Valori Mobiliare (membru) şi Delta Valori Mobiliare (membru), precum şi consorţiul BT Securities SA Cluj-Napoca.

MEC a listat, în august anul trecut, transportatorul de energie electrică, Transelectrica. Listarea Transelectrica la Bursa de Valori Bucureşti a fost intermediată un consorţiu format din Raiffeisen Capital and Investment, Alfa Bank şi BRD Securities.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite