"Ne aşteptăm ca activitatea economică să atingă punctul cel mai de jos în trimestrul IV din 2009. Totuşi, revenirea din 2010 va fi moderată, rata de creştere rămânând semnificativ sub potenţialul economiei", se spune într-un raport publicat vineri după-amiază de Raiffeisen.
Analiştii Raiffesen menţionează că ultimele statisitici publicate arată semnale bune pentru activitatea din industrie: producţia a crescut în iulie cu 0,2% faţă de luna precedentă şi a scăzut cu 0,3% în august, însă datele pentru această ultimă lună au fost influenţate semnificativ de închiderea uzinei Dacia pentru revizia anuală. Pentru al patrulea trimestru, economiştii grupului se aşteaptă la o creştere de circa 0,8% a producţiei indistriale faţă de trimestrul anterior.
În sectorul de retail, situaţia s-a stabilizat, însă activitatea din construcţii continuă să se înrăutăţească abrupt, consideră Raiffeisen, care estimează că, "cel mai probabil, construcţiile vor fi ultimul sector care îşi va reveni din criza actuală".
"Indicatorii disponibili sugerează că produsul intern brut (PIB) s-a contractat cel mai probabil şi în trimestrul III din 2009 în termeni reali. Totuşi, credem că ritmul scăderii s-a moderat faţă de trimestrul al doilea, când declinul a fost de 1,1% (faţă de trimestrul anterior)", se arată în raport.
Faţă de aceeaşi perioadă din 2008, economia românească s-a contractat cu 6,2% în trimestrul I şi cu 8,7% în trimestrul al doilea.
Analiştii grupului subliniază că indicatorii privind încrederea pe sectoare ale economiei converg spre aceeaşi concluzie, şi anume că punctul cel mai de jos al activităţii economice "este foarte aproape".
Raiffeisen avertizează, însă, în legătură cu riscurile politice din România, în condiţiile în care criza politică declanşată după retragerea PSD de la guvernare ar putea duce la căderea guvernului şi la neîndeplinirea condiţiilor agreate în acordul cu FMI.
"Instabilitatea politică poate limita capacitatea guvernului de a întări pe mai departe controlul finanţelor publice şi de a reduce deficitul bugetar. Dacă România nu reuşeşte să atingă ţintele agreate cu FMI, atunci Fondul va opri, foarte probabil, următoarele tranşe programate în acordul stand-by", prevăd analiştii Raiffeisen.
"Aceasta ar putea avea un impact negativ asupra percepţiei riscului României şi, în consecinţă, asupra cursului de schimb şi economiei reale", subliniează economiştii.
Raiffeisen: Economia românească va atinge cel mai jos nivel în T4
Publicat la 09.10.2009, 16:43:08
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
