Analiştii Raiffeisen din Austria apreciază că acţiunile principalelor bănci româneşti care se tranzacţionează la Bursă sunt cele reale, şi recomandă investitorilor păstrarea acestora (hold), conform unui raport privind sectorul bancar din Europa Centrala si de Est publicat astăzi.
Acţiunile băncilor românesti păreau scumpe pentru analiştii internaţionali în urmă cu un an, însă de atunci reperele de pe piaţă s-au schimbat, dupa ce Erste Bank s-a angajat să platească pentru BCR de şase ori valoarea contabilă a acesteia. De altfel, BRD şi Banca Transilvania se tranzacţionează la de 5,2 ori, şi respectiv 5,7 ori valoarea contabilă de la finalul anului 2005, conform analizei Raiffeisen.
BRD şi Banca Transilvania, cele mai mari două bănci listate pe Bursă, au crescut din punctul de vedere al activelor şi creditelor acordate peste media de piaţă, însă măsurile BNR de încetinire a creditării şi creşterea concurenţei de pe piaţă au dus la încetinirea creşterii profiturilor, menţionează acelaşi studiu.
Raiffeisen: Preturile bancilor de pe Bursa sunt reale
Publicat la 22.09.2006, 12:18:12
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
