Ediţia limitată este susţinută de o ofertă prin care clienţii Raiffeisen care aplică pentru un card de credit până la sfârşitul acestui an nu plătesc nicio dobândă la cumpărăturile plătite cu cardul făcute până la sfârşitul lunii ianuarie 2008, se mai arată în comunicatul Raiffeisen Bank.
Portofoliul de carduri de credit Raiffeisen Bank a ajuns la 230.000 de unităţi după primele nouă luni ale anului 2007 şi reprezintă, potrivit băncii, cel mai mare portofoliu de carduri de credit bancare de pe piaţa românească. Raiffeisen Bank are, în prezent, peste 1,6 milioane de carduri de debit şi de credit active.
Raiffeisen Bank are peste două milioane de clienţi de retail, dintre care peste 125.000 de IMM-uri şi peste 4.700 de companii mari şi medii. Reţeaua de bancomate a băncii în România a ajuns la 866 de unităţi, şi cea de aparate de plată cu cardul la comercianţi (POS) a ajuns la 6.800 de aparate.
Raiffeisen Bank România, subsidiara bancară locală a grupului financiar austriac Raiffeisen, avea active de 4,936 miliarde euro la finalul lunii iunie, în creştere cu 6,4% faţă de sfârşitul anului trecut.
Sursa: NewsIn
Raiffeisen scoate o ediţie limitată de carduri pentru a marca 10 ani în România
Publicat la 17.10.2007, 11:31:07
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
De la petrol la energie verde. Investiție la rafinăria Vega din Ploiești

Actualitate
Cât de mult crește eficiența și profitul în construcții cu noua soluție digitală propusă de o firmă românească

Actualitate
Un nou record negativ pentru România: Cea mai mare scumpire a carburanților din Uniunea Europeană

Actualitate
Volvo va produce mașini chinezești în fabricile sale din Europa. Geely schimbă strategia și atacă direct piața premium

Actualitate
