Raiffeisen Bank România și Raiffeisen Bank International se numără printre instituțiile financiare implicate în acordarea pachetului de 537 milioane euro obținut de AFI pentru proiectele sale imobiliare, transmite Agerpres.
Raiffeisen și alte bănci au contribuit la finanțarea AFI
Finanțarea a fost acordată de Erste Bank, Banca Comercială Română SA, Raiffeisen Bank SA, Raiffeisen Bank International și Unicredit Bank SA, reprezentate de casa de avocatură Dentons. AFI a fost asistată de firma de avocatură CMS.
„Piața imobiliară locală continuă să arate dinamism si potențial, iar acest lucru spune mult despre direcția în care evoluează România. Susținem proiectele care accelerează dezvoltarea orașelor și alegem inițiative solide, bine construite, capabile să reziste și să aducă valoare pe termen lung”, susține Alin Neacșu, Director Corporații Mari, Raiffeisen Bank România.
Dezvoltatorul imobiliar AFI a obținut această finanțare pentru trei dintre cele mai importante proiecte din portofoliul său: AFI Cotroceni, AFI Brașov și AFI Ploiești. Această tranzacție marchează un record pe piața imobiliară din România, evidențiind soliditatea sectorului și interesul investitorilor pentru piața locală.



