Reacţia pieţei a fost limitată, leul s-a apreciat cu 0,2% faţă de euro, în urma anunţării deciziei Curţii Constituţionale, care era cel mai probabil scenariu, în pofida contextului marcat de agitaţie intensă şi incertitudini, arată analiştii băncii.
"Pe termen foarte scurt ne aşteptăm ca intensitatea tensiunilor politice să se diminueze, dar numai pentru a reveni apoi la nivelul atins înainte de votul de suspendare a preşedintelui în Parlament, de pe 6 iulie", se aşteaptă economiştii Raiffeisen.
Aceştia se aşteaptă ca în lunile următoare să persiste incertitudinile politice.
"În lunile următoare anticipăm că incertitudinile legate de evoluţiile politice să persiste, având în vedere relaţiile tensionate dintre preşedintele Băsescu şi actuala majoritate din Parlament, dominat de USL, precum şi alegerile parlamentare care vor avea loc spre sfârşitul acestui an", potrivit notei.





