”Grupul RBI va continua să facă să avanseze potenţiale tranzacţii care să antreneze vânzarea sau sciziunea Raiffeisenbank Rusia şi deconsolidarea Raiffeisenbank Rusia în Grup”, anunţă într-un comunicat banca.
Ea precizează că se aşteaptă la o ”reducere suplimentară a activităţii sale comerciale” în Rusia.
”Vom menţine câteva activităţi, pentru a îndeplini condiţiile necesare păstrării licenţei noastre”, precizează grupul, prezent din 1996 în Rusia, unde are peste 9.000 de angajaţi.
În ianuarie, Birorul de Control al Activelor Străine (OFAC) din cadrul Departamentului american al Trezoreriei, a cerut RBI să răspundă unei serii de întrebări în legătură cu acest subiect.



