Washington Mutual Inc. a avut cel mai mare castig din 2000, pe fondul speculatiilor ca va primi o infuzie de capital de la un investitor strain. Citigroup Inc., Wells Fargo & Co. si Bank of America Corp au condus cresterile din sectorul financiar al indicelui Standard & Poor's 500 (+7,4%), cel mai mare avans din ultimii opt ani, alimentand asteptarile investitorilor ca miscarea Fed va impulsiona creditarea. Noua din cele zece industrii ale S&P 500 au inregistrat cresteri, cu exceptia companiilor de sanatate. De asemenea, bursele europene si asiatice au inchis sedintele de tranzactionare pe verde.

Indicele S&P 500 a crescut cu 47,28 de puncte, 3,71%, pana la valoarea de 1.320,65, cel mai mare avans din octombrie 2002, conform Reuters. Indicele Dow Jones si-a adaugat 416,66 puncte, 3,55%, atingand nivelul de 12.156.81. Indicele compozit Nasdaq a avut o crestere de 86,42 puncte, 3,98%, inchizand la 2.255,76.

Fannie Mae, cel mai mare furnizor de finantare pentru ipoteci in SUA, a crescut cu 2,19 dolari, 11,1%, pana la 22$, iar Freddie Mac, a doua companie din acest segment, si-a adaugat 2,77 dolari, 16%, atingand valoarea de 20,16 dolari. Countrywide Financial Corp., principalul creditor ipotecar din SUA, a crescut cu 75 de centi, la un nivel de 5,11 dolari.

Dolarul a inregistrat cel mai mare avans din ultimele sase luni fata de yen si si-a revenit de la recordul minim atins fata de euro.

Banca centrala americana Federal Reserve a anuntat, marti, o serie de masuri pentru a majora nivelul de lichiditate din pietele financiare, intr-o miscare coordonata cu alte banci centrale, printre care si Banca Centrala Europeana. Banca centrala americana a anuntat crearea unei noi proceduri prin care va putea oferi imprumuturi de pana la 200 miliarde dolari in titluri de stat unui grup restrans de banci mari.

Un alt motiv care a concurat la cresterea burselor americane a fost anuntul Departamentului de Comert, potrivit caruia deficitul comercial pe ianuarie a fost mai mic decat estimarile. Deficitul comercial a crescut astfel cu 0,6%, pana la 58,2 miliarde, de la 57,9 mld. dolari, valoarea din decembrie.