„Nici Florin Iordache nu ar fi avut curajul să propună o asemenea enormitate, respectiv imunitatea absolută pentru toţi membrii conducerii unei instituţii de control ce supraveghează ca întreaga piaţă a serviciilor financiare să funcţioneze corect, legal, conform principiilor economiei de piaţă. Ce a propus dl Florin Roman este de incalificabil şi este de mirare că, până acum, conducerea PNL nici nu a dezavuat-o şi nici nu s-a dezis de persoana care a înaintat-o. La Comisia de buget-finanţe voi repune in dezbatere toate cele 15 amendamente pe care USR, prin Claudiu Năsui, le-a propus la Camera Deputaţilor, amendamtene care ar fi eliminat imunităţile şi privilegiile. Dacă propunerea ajunge la Plen, toţi senatorii USR vor vota împotriva ei”, a declarat Ramona Dinu, printr-un comunicat de presă remis News.ro.
Senatoarea USR consideră că în forma propusă, modificarea OUG 93/2012 creează imunităţi nejustificate pentru anumiţi funcţionari, ce ar urma să aibă efecte negative ireversibile pe piaţa locală, încurajând în mod nepermis pasivitatea ASF în raport cu interesele consumatorilor de servicii financiare din România.



